În perioada sovietică, Basarabia şi Nordul Bucovinei au trecut prin mai multe valuri de represiuni politice. Iar zeci de mii de băştinaşi au fost trimişi la muncă forţată în Siberia şi Kazahstan. Mulţi dintre ei nu s-au mai întors.

Potrivit mărturiilor consemnate de istorici, au existat trei valuri de deportări ale populaţiei din aceste teritorii: iunie 1941, iulie 1949 şi aprilie 1951. Prima operaţiune de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, ora 2.30, şi a cuprins teritoriile româneşti anexate la Uniunea Sovietică în iunie 1940. În acea noapte au fost deportaţi, după criterii ideologice, intelectualii şi oamenii înstăriţi. Capul familiei era arestat, izolat de soţie şi copii şi dus în lagărul de muncă forţată. Ceilalţi membri ai familiei erau trimişi în Siberia sau Kazahstan. Acolo erau repartizaţi să muncească în industria silvică, în sovhozuri şi cooperative meşteşugăreşti, dar erau remuneraţi doar atât cât să poată supravieţui.

Deportările au fost organizate de Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al URSS. Structurile KGB au fost baza logistică a întregului mecanism. La întocmirea listelor s-a ţinut cont de pregătirea şi activitatea capului familiei, de averea lui şi de faptul dacă a colaborat cu administraţia românească.

Numărul celor deportaţi în iunie 1940 nu se cunoaşte cu exactitate. Unii istorici cred că este vorba despre cel puţin 22 de mii de persoane. Potrivit altor surse, numărul deportaţilor din primul val ar fi de peste 30 de mii.