CAMERA ASCUNSĂ: Aurul se vinde ilegal chiar în centrul capitalei, pe bulevardul Ştefan cel Mare
Comerţ ilegal cu aur, chiar în centrul capitalei. Se întâmplă de ani buni sub ochii oamenilor legii, la doar câţiva metri de Ministerul de Interne. Afacerea continuă chiar şi după ce un angajat al MAI a fost demis pentru protecţia afaceristelor.
De ani buni mai multe femei comercializează bijuterii din aur fără bon fiscal şi fără licenţă chiar pe bulevardul Ştefan cel Mare. Nu sunt greu de găsit. Echipa Publika TV a reuşit să vorbească cu una dintre ele prin intermediul unei bătrâne care vindea evantaie. Apoi, a telefonat la linia fiebinte a MAI ca să anunţe despre comerţul ilegal.
Presa a scris de mai multe ori despre afacerea din stradă, aceasta însă continuă să prospere. Acum câteva luni şeful Secretariatului MAI, Igor Guţu, a fost demis pentru că proteja comerţul ilegal cu aur. Atunci ministrul de Interne, Victor Catan, declara că „problema aurului” a fost rezolvată.