CAMERA ASCUNSĂ: În unele şcoli se vând ilegal produse care au un conţinut sporit de sare, zahăr şi grăsimi
Produsele care au un conţinut sporit de sare, zahăr şi grăsimi sunt vândute, contrar legii, în unele şcoli din ţară. Este şi cazul liceului "Mihai Eminescu" din Sipoteni, Călăraşi, unde elevii le pot cumpăra, deşi anul trecut, Ministerul Sănătăţii a interzis comercializarea lor în preajma şcolilor, pe o rază de 100 de metri.
Echipa Publika TV a filmat cu o cameră ascunsă cum în incinta liceului din Sipoteni erau vândute chipsuri, arahide şi pesmeţi săraţi.
Directoarea liceului spune că nu cunoaşte nimic despre interdicţia privind comercializarea produselor care au un conţinut sporit de sare, zahăr şi grăsimi.
"N-am ştiut că vânzarea pesmeţilor şi apei dulci este interzisă copiilor. Spre ruşinea mea, dar asta e", a declarat Ecaterina Rău, directoroarea liceului "Mihai Eminescu".
Vânzătoarea, însă, a ştiut că nu are dreptul să vândă elevilor aceste produse.
"Am vorbit cu vânzătoarea de câte ori am văzut-o că procura aceste produse de la agentul economic. I-am spus că este interzisă vânzarea produselor date", a menţionat Tamara Bragoi, asistentă medicală.
Vânzătoarea are şi o explicaţie.
"Dacă nu le cumpără de aici, se duc la magazin şi le cumpără. Eu le spun că sunt produse periculoase, dar copii sunt copii", a menţionat femeia.
Elevii cunosc ce riscuri comportă consumul acestor produse.
"Eu consider că nu ar trebui să se vândă aceste produse la şcoală, deoarece mulţi copii pot să se îmbolnăvească de cancer", a spus un elev.
Medicii atenţionează că produsele care au un conţinut sporit de sare, zahăr şi grăsimi pot provoca un şir de boli grave. Comercianţii care nu respectă leagea riscă o amendă de până la 3.000 de lei sau sistarea activităţii de întreprinzător pe o perioadă de până la un an.