Camerele de supraveghere au surprins un tânăr cu rucsac, suspect că ar fi detonat bombele în biserica din Sri Lanka (VIDEO)
Camerele de supraveghere au surprins un tânăr cu rucsac, suspect că ar fi detonat bombele în biserica din Sri Lanka, chiar în timpul slujbei de Paştele catolic.
Video shows Suspected suicide bomber entering #SriLanka church. #EasterSundayAttacksLK #SriLankaAttacks pic.twitter.com/gj4zxMUT5P
— Akila Jayewardene (@AkilaJayewarde1) April 23, 2019
Atentatele nu au fost revendicate de niciun grup, însă un purtător de cuvânt al Guvernului de la Colombo şi ministrul Sănătăţii, Rajitha Senaratne, au indicat că există suspiciuni privind comiterea atentatelor de către mişcarea National Thowheeth Jama'ath (NTJ), o organizaţie islamistă relativ necunoscută, scrie mediafax.ro.
Imaginile, publicate de CNN, arată cum suspectul traversează piaţa din faţa bisericii din Colombo, se apropie de o fetiţă şi de tatăl acesteia şi chiar mângâie copilul pe cap, după care intră în lăcaşul de cult unde enoriaşii asistau la slujbă.
Poliţia din Sri Lanka a arestat pentru audieri un cetăţean sirian despre care se crede că ar avea legătură cu atentatele de duminică, ce au vizat mai multe biserici şi hoteluri, informează agenţia Reuters, potrivit unor surse guvernamentale şi militare.
"Divizia de investigaţii teroriste a poliţiei a arestat pentru audieri un cetăţean sirian în urma atacurilor", a declarat un oficial. Informaţia a fost confirmată de alţi doi oficiali.
"A fost arestat după interogarea suspecţilor locali", a afirmat a doua sursă.
Cel puţin 310 persoane au murit, iar alte 500 au fost rănite în urma atacurilor teroriste care au vizat cinci hoteluri şi trei biserici din oraşele Colombo, Negombo şi Batticaloa, au informat marţi autorităţile, relatează site-ul agenţiei
Preşedintele Maithripala Sirisena a declarat luni noapte stare de urgenţă, în urma incidentelor.
Poliţia a reţinut până acum 40 e suspecţi şi a percheziţionat 20 de case.
Atacurile teroriste de duminică reprezintă cel mai violent incident care a avut loc în Sri Lanka în ultimii zece ani.
- BILANŢUL VICTIMELOR ATENTATULUI DE LA SRI LANKA, ÎN CREŞTERE
- ATENTATELE DE LA SRI LANKA: Autorităţile au fost avertizate cu DOUĂ SĂPTĂMÂNI înaintea atacurilor teroriste
- Atentate în Sri Lanka. Ministrul Apărării informează că atacul a fost un răspuns la atentatul din Noua Zeelandă
- Miliardarul care și-a pierdut trei copii în Sri Lanka anunțase că le lasă averea copiilor