Camion cu ghinion: Un cetățean român luptă cu autorităţile pentru a-şi recupera vehiculul
Un cetăţean român luptă de o săptămână cu autorităţile moldoveneşti pentru a-şi recupera camionul, sechestrat de poliţia din Chişinău. Motivul - camionul este dat în urmărire internaţională pentru că ar fi fost furat. Proprietarul TIR-ului susţine că este vorba de o confuzie şi cere o expertiză în România pentru a afla dacă autocamionul într-adevăr a fost furat.
De o săptămână, Daniel Armanu doarme în camion pe strada Calea Basarabiei din Capitală. Duminică a intrat în Republica Moldova că să-l ajute pe un prieten rămas în pană în ţara noastră, însă călătoria de câteva ore s-a transformat într-un calvar care durează o săptămână.
"Am cumpărat acea maşină de la ministerul de Finanţe Vaslui, nu am cumpărat-o de la o persoană fizică, este singurul meu sprijin de a trăi. Am un copil de crescut, are doar 9 luni, părinţii îmi sunt bătrâni, este singura sursă de venit. Îmi vine să mă împuşc, dacă aş avea un pistol acum m-aş îmuşca. Pentru ce să sufăr atât, dacă am acte legale, de la statul român şi ei nu sunt proşti. Nu mai pot rezista, de duminică stau aşa cum mă vedeţi, ce înseamnă asta - o bătaie de joc", spune românul.
“Cetăţeanul în cauză nu are nicio vină. Camionul a fost ridicat doar pentru că constituie obiectul infracţiunii în cauză. A fost supus expertizării, care a demonstrat că numărul iniţial de serie al caroseriei a fost modificat, fiind modificate ultimele trei cifre”, explică Ion Pruteanu, ofiţer de urmărire penală.
Potrivit poliţiei, camionul a fost sechestrat de autorităţile din România în 2008, când doi cetăţeni moldoveni intenţionau să introducă în ţara vecină ţigări de contrabandă. Maşina a fost confiscată şi transmisă ministerului Finanţelor, care în 2009 a vândut-o prin licitaţie lui Armanu.
Potrivit poliţiştilor moldoveni, autorităţile române nu au depistat că numărul caroseriei a fost modificat, de aceea nu au ştiut că maşina era furată. Camionul va rămâne sigilat până la decizia Judecătoriei sectorului Centru, care se va pronunţa pe acest caz.