Camion cu militari prăbuşit în Argeş. Cine sunt soldaţii care şi-au pierdut viaţa
Un camion cu militari s-a prăbuşit într-o râpă adâncă de 40 de metri, noaptea trecută, în România. Trei oameni au murit, iar nouă au fost răniţi în accidentul produs în judeţul Argeş. La fața locului au intervenit 28 de ambulanțe și echipaje de descarcerare.
Ministerul Apărării din România a făcut publică identitatea celor trei militari care și-au pierdut viața în accident. Ei aveau 32, 38 şi 40 de ani, iar doi dintre ei au fost în misiuni în Afganistan.
Toţi trei au fost striviţi de camionul de mare tonaj.
Răniţii au fost transportați la spitale cu multiple traumatisme, iar medicii susțin că ei sunt în stare stabilă.
Martorii au povestit că unii militari au scăpat cu viață, pentru că au sărit din timp din vehicul.
Tragedia s-a produs într-o zonă muntoasă.
"Cum e zona respectivă în care a ajuns camionul? - E destul de periculoasă. E prăpastie abruptă."
Doi dintre morți au fost scoși dintre fiare după aproximativ patru ore de la accident.
"Încercăm să facem tot posibilul să îi salvăm."
Cauza producerii accidentului nu a fost stabilită, dar șoferul camionului a declarat că a cedat frâna.
- Accident grav în Rusia. Şase oameni au murit după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un camion
- ÎNFIORĂTOR! Un bărbat încearcă, de cinci ani, să demonstreze că este viu
- ACCIDENT DE GROAZĂ filmat în direct. MOMENTUL în care o maşină izbeşte frontal un camion. Un tânăr A MURIT (VIDEO)
- India: Accident de autobuz soldat cu 22 de morți
- GRAV ACCIDENT la Cimişlia. Un camion s-a lovit cu o autoutilitară. Un şofer mort. O persoană, ÎN STARE GRAVĂ
- Accident rutier în Brazilia: Cel puțin 21 de oameni au murit, iar peste 30, răniți