Campania Cu grijă pentru Sănătate: 100 de vârstnici din Gura Bâcului au fost examinaţi gratuit
Campania "Cu grijă pentru Sănătate", lansată de Partidul Democrat din Moldova, s-a extins. În următoarele două săptămâni, cabinetul mobil de medici va ajunge la Vorniceni, raionul Străşeni şi la Hîrtopul Mare, Criuleni.
"Analizând posibilităţile noastre şi dorinţele medicilor de a se mai deplasa am mai selectat câte o localitate, una din raionul Criuleni, şi una din raionul Străşeni", a spus preşedintele organizaţiei Tezaurul Naţiunii, Nina Țurcan.
Astăzi, cabinetul medical mobil a ajuns la Gura Bâcului, raionul Anenii Noi. Peste o sută de vârstnici au fost examinaţi de endocrinolog, cardiolog, neurolog, urolog şi oftalmolog.
Maria Osipov are 77 de ani şi suferă de câteva maladii specifice vârstei. De doi ani, femeia spune că şi vederea i-a scăzut considerabil.
"Bătrâneţele mă grămădesc, am şi de inimă oleacă şi tensiune mare am, ori cum se mai cheama, cu ochii, da, apoape apoape văd, da iată pe dumnealui.. pe dumneata te văd, da pe dumnealui nu", a spus o locuitoare a satului Gura Bâcului, Maria Osipov.
Pensionarii din localitate sunt mulţumiţi de vizita medicilor.
"Mi-a apărut tensiunea, şi acuma cu oasele mă supără straşnic, straşnic, şi a încheieturi. Foarte bine, bravo medicilor, organizatorilor fiind că nu putem să ne ducem la raion sau la Chişinău", a spus o locuitoare a satului Gura Bâcului, Maria Chiper.
"Foarte bună, măcar câteodată şi pe noi să ne controleze, aşa te duci, stai în rând pe la Aneni, da-i greu de dus."
"Înainte nu îşi bătea cupul nimeni da acum mulţumim conducerea de mai sus. Iată ne-o dat şi câte 600 de lei ajutor să avem ce pune pe masă. "
"Tensiunea mii mare tot timpul, picioarele, umenrii am încheieturile mă dor. Ne dau o mână de ajutor de sfat, că noi deja bătrâni, cam greu."
Conducerea raionului speră ca acest proiect să continue.
"Acest proiect este un proiect foarte bine gândit, în urma vizitei doctorilor în satul Cobusca Veche am auzit numai cuvinte de laudă din partea pacienţilor şi chiar a medicilor de familie din această localitate. Sperăm foarte mult ca acest proiect să aibă continuitate", a spus președintele raionului Anenii Noi, Sergei Rapcea.
Până acum, în cadrul campaniei "Cu grijă pentru Sănătate" au fost examinaţi peste patru mii de oameni din 27 de localităţi.
- Mai multe ambulanţe noi vor fi puse în circulaţie de săptămâna viitoare. Ce spun lucrătorii medicali
- Încă un vis ÎMPLINIT! O familie din Capitală a beneficiat de programul Prima Casă
- TRAGEDIE la Cantemir. Un bebeluş a MURIT în Spitalul raional. Ce spun medicii
- MOLDOVA ÎN CIFRE. Aproape 30.000 de oameni au fost examinaţi gratuit în cadrul campaniei guvernamentale "Un doctor pentru tine"