Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România, pe ultima sută de metri
Campania electorală pentru alegerile parlamentare din România se va încheia astăzi. 18 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne. Cifra nu conţine, însă şi numărul votanţilor aferenţi secţiilor de votare din diasporă, situaţie similară cu cea de la alegerile parlamentare din anul 2008.
Pe 9 decembrie, românii îşi vor alege Parlamentul. Este vorba despre 315 deputaţi şi 137 senatori. Aceştia vor fi desemnaţi prin vot uninominal majoritar. Adică alegătorii din fiecare circumscripţie vor vota pentru candidaţi concreţi, unul pentru Camera Deputaţilor, altul pentru Senat.
În luptă sunt înscrişi candidaţi din partea a 12 formaţiuni politice, dar şi 12 independenţi. Uniunea Social-Liberală a lui Victor Ponta şi Crin Antonescu are 452 de candidaţi, la fel ca şi Alianţa România Dreaptă, a lui Traian Băsescu şi Mihai Răzvan Ungureanu. Tot atâţia are şi Uniunea Democrată Maghiară din România.
Politicienii români îşi promovează programele electorale şi în Republica Moldova. Patru candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat au organizat campanie electorală şi la Chişinău. Este vorba despre Eugen Tomac şi Viorel Badea, din parea Alianţei România Dreaptă, şi Victor Alexeev şi Cristian David, ambii din partea Uniunii Social-Liberale. La alegerile parlamentare din 2008 din România, 2.300 de cetăţeni români au votat la secţiile deschise în Republica Moldova.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Bucureşti, în 95 de state din lume vor fi deschise duminică 306 secţii de votare, la fel ca şi la referendumul din 29 iulie. Către acestea au fost trimise câte 452.300 de buletine de vot aferente votării pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, cifra totală fiind de 904.600 buletine.