Campania electorală s-ar putea reduce de la 60 la 30 de zile
Guvernul a avizat în şedinţa de azi un proiect de modificare a Codului Electoral, privind reducerea campaniei electorale de la 60 la 30 de zile. Iniţiativa acestui proiect îi aparţine vicepreşedintelui Partidului Liberal Democrat, Mihai Godea.
Împotrivă s-a pronunţat, iniţal, doar vicepremierul Victor Osipov, membru al Alianţei pentru Integrare Europeană, dar în final a votat şi el, deopotrivă cu ceilalţi membri ai Cabinetului de Miniştri.
Pentru a intra însă în vigoare acest proiect trebuie examinat şi votat de majoritatea deputaţilor din Parlament.
Anterior, liderii celorlalte partide din Alianţa pentru Integrare Europeană au respins iniţiativa PLDM de reducere a duratei campaniei electorale.
Preşedintele interimar, Mihai Ghimpu a pornit de asemenea de la premisa unei campanii de 60 de zile, atunci când a confirmat ieri că alegerile se vor desfăşura pe 28 noiembrie.