Campania socială "Avem grijă de Dumneavoastră". Mai multe spitale din Moldova au primit echipamente de protecție anti COVID-19
Campania socială "Avem grijă de Dumneavoastră", iniţiată de "Loteria Naţională", continuă în spitalele din Moldova prin donarea echipamentelor de protecţie pentru combaterea noului coronavirus. Organizatorii proiectului spun că pandemia a pus o presiune enormă pe angajaţii din domeniul sănătăţii.
"Ne exprimăm admirația pentru munca nobilă a cadrelor medicale și încercăm să le susținem efortul, se arată într-un comunicat remis presei de "NGM Company", partenerul privat al "Loteriei Naţionale a Moldovei".
"Loteria Națională" oferă sprijin pentru reducerea riscului de infectare a personalului medical cu noul coronavirus. Fiecare dintre instituţiile medicale incluse în itinerarul acestei campanii sociale beneficiază de câte o mie de măști, 100 de litri de dezinfectant, 250 de perechi de mănuși şi 30 de costume de protecție.
"În fiecare zi utilizăm echipamentul medical. Noi trebuie să protejăm personalul nostru. Suntem foarte recunoscători, deoarece instituţia nu întotdeauna are posibilitatea de a cumpăra acest echipament. Am primit măşti, mănuşi, halate, dezinfectanţi", a afirmat directorul Spitalului din Comrat, Nina Răilean.
Astfel de donaţii au fost făcute spitalelor din Ceadîr-Lunga, Comrat și Vulcănești. În total, organizatorii campaniei "Avem grijă de Dumneavoastră" îşi propun să ajungă în peste 30 de instituții medicale.
În ţara noastră decurg nişte timpuri destul de grele din cauza pandemiei de COVID-19. Astăzi am rămas surprinsă de "Loteria Naţională". Vă mulţumesc mult pentru ajutorul acordat!", a spus directorul interimar al Spitalului din Vulcăneşti, Ana Brînza.
Administrațiile instituţiilor medicale spun că aceste mijloace de protecție sunt necesare atât pentru medici, cât și pentru pacienți.
"Suntem foarte recunoscători "Loteriei Naţionale" pentru donaţie. Acest ajutor este foarte necesar personalului medical, pentru a se proteja de virus atunci când intră în contact cu pacientul.", a menționat directorul interimar al Spitalului din Ceadîr-Lunga, Natalia Popazoglo.
Anterior, în cadrul aceluiaşi proiect, Institutul de Medicină Urgentă a primit un aparat performant de ventilare a plămânilor.
Campania "Avem grijă de Dumneavoastră" este o continuare a iniţiativelor sociale lansate de "Loteria Națională", începând cu luna aprilie. Până acum, apoape 6 200 de familii au beneficiat de colete alimentare și dezinfectanţi.