Campanie națională: Moldovenii sunt îndemnați să nu atenteze la integritatea psihică şi fizică a medicilor
Federaţia Sindicală "Sănătatea" îndeamnă moldovenii să nu atenteze la integritatea psihică şi fizică a medicilor. Mesajul este transmis în cadrul unei campanii naţionale cu sloganul "Nu agresaţi cadrele medicale"!
La solicitarea sindicaliştilor, deputaţii au elaborat un proiect de lege care prevede pedepse pentru agresori.
În cadrul Campaniei "Nu agresaţi cadrele medicale" vor fi organizate flash-moburi în faţa instituţiilor medicale şi distribuite pliante.
"Este important să respecte lucrătorul medical, să nu-l agreseze. Manifestând o atitudine pozitivă faţă de lucrătorul medical, ei de fapt îl ajută ca acesta să-i trateze mai eficient", a spus vicepreşedintele Federaţiei Sindicale "Sănătatea", Igor Zubcu.
În acelaşi timp, deputatii propun sancţiuni de la o mie până la 3.000 de lei sau 15 zile de arest pentru agresarea fizică a angajaţilor din domeniul sănătăţii.
"Ne dorim să facem un articol separat, prin care să dăm un semnal agresorilor...pentru a proteja lucrătorul medical, a proteja demnitatea. Este inadmisibil să avem violenţă în sistemul de sănătate", a menționat deputatul democrat Valentina Stratan.
Medicii speră că această campanie va schimba atitudinea oamenilor faţă de munca lor.
"Foarte des medicii sunt atacați de rudele pacienţilor şi majoritatea este în stare de ebrietate. O înjurătură sau un cuvânt inadecvat afectează dispoziţia şi procesul de lucru a medicilor", susține Evelina Rusu,
medic coordonator.
Unii oameni susţin pedepsirea agresorilor angajaţilor din sistemul medical. Alţii consideră însă că medicii vor fi respectaţi doar când vor primi salarii mari.
Potrivit datelor oficiale, în 2014, 150 de lucrători medicali au fost agresaţi la locul de muncă. Un caz răsunător a avut loc în luna martie a acestui an la Spitalul Clinic pentru Copii numărul unu din Capitală.
Atunci, un medic s-a ales cu o comoţie cerebrală, după ce a fost bătut de tatăl unui pacient.
Social