Campionat inedit! Sute de roboţi participă la Cupa Mondială de fotbal
Olanda este gazda unui campionat mondial inedit! În oraşul Eindhoven a început o nouă ediţie a Cupei Mondiale de fotbal printre roboţi. La competiţie participă sute de roboţi fotbalişti din toate colţurile lumii.
Roboţii participă la Cupa Mondială fiind în echipe de câte cinci. Aceştia sunt echipaţi cu roţi multidirecţionale pentru o deplasare eficientă, fiind dotaţi şi cu microcamere. Odată ce meciul a început, roboţii sunt autonomi, iar creatorii lor urmăresc desfăşurarea competiţiei de pe banca tehnică.
Roboţii comunică între ei prin sistem wireless, prin intermediul unui calculator conceput de studenţi. Ei analizează jocul şi decid singuri să treacă la atac sau să paseze balonul unui coechipier.
Competiţia se desfăşoară la şase categorii. Printre acestea se numără roboţi de forma umanoidă de talie mică sau mare, sau roboţi de "talie medie". Turneul se organizează în fiecare an, cu scopul de a se ajunge, până în anul 2050, la alcătuirea unei echipe care se va putea bate de la egal la egal cu fotbalişti profesionişti.