Campionatul de gimnastică estetică la Chişinău: Trei sute de sportive şi-au demonstrat abilităţile
Graţie şi farmec exprimate prin mişcări. Astfel şi-au demonstrat talentul peste 300 de fete la Campionatul de gimnastică estetică, care s-a desfăşurat la Chişinău.
Gimnastele au avut la dispoziţie doar câte două minute pentru a convinge juriul că merită să câştige trofeul. Gimnastica estetică presupune elasticitate şi artistism, puterea şi viteza sunt mai puţin importante.
"Gimnastica estetică este o interpretare în grup, realizată de fete în mod sincron, graţios, pe ritmul muzicii, care trebuie să corespundă criteriilor programului. Acest minispectacol trebuie încadrat în jur de două minute", a spus
Oxana Mihalciuc-Moraru, preşedintele Federaţiei Naţionale de Gimnastică Estetică.
Participantele, cu vârste cuprinse între 4 şi 16 ani, s-au pregătit intens pentru acest campionat.
"Ne antrenăm de trei ori pe săptămână. În ajunul competiţiilor, antrenamentele durează câte 2-3 ore. Foarte mult contează aptitudinile şi predispoziţia fizică, în mod special: flexibilitatea şi elasticitatea", Tatiana Panovici, antrenor.
Cel mai impresionant moment a fost prezentarea echipei "Gloria Style Kids", care a obţinut, acum o lună, medalia de bronz la Campionatul Mondial la gimnastică estetică de la Paris.
"Antrenamentele zilnice durează câte 3-4 ore. Sâmbăta, cinci ore. Uneori ne e greu, dar ştim că trebuie să muncim", a spus o sportivă.
" Uneori te gândeşti că nu vei reuşi, dar când începe prezentarea nu mai simţi nimic. Toate gândurile urâte dispar", a mărturisit o altă participantă.
O apariţie spectaculoasă au avut şi gimnastele care au ocupat locul trei la Campionatul Mondial de la Budapesta. Fetele au prezentat un program pe ritmuri de tangou.
Campionatul Moldovei la gimnastică estetică s-a desfăşurat pentru a patra oară.
- La Chișinău va fi deschis Muzeul național de istorie a evreilor, iar Cimitirul evreiesc va fi reabilitat
- Infotrafic. Pe ce străzi din Capitală se circulă cu dificultate
- Internaţionalul moldovean, Petru Racu a părăsit Sheriff-ul
- Iluminat stradal, grădiniţe reparate şi apeduct. Primarii democraţi din suburbiile Chişinăului şi-au făcut publice proiectele de viitor