Campionatul Moldovei de fotbal: Sheriff și Dacia Chișinău, victorii la limită
Campionatul Moldovei de fotbal s-a reluat după pauza de iarnă. Dacia Chişinău a învins Speranţa Nisporeni în deplasare cu 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de ucraineanul Volodimir Zastavnîi cu 15 minute înainte de final.
"Am realizat ceea ce ne-am planificat. În mare parte ne-am luptat cu noi înşine, deoarece am jucat în premieră pe un teren sintetic", a spus antrenorul FC Dacia, Oleg Bejenar.
"Nu am meritat să pierdem astăzi. Dacă ar fi să luăm în considerare ocaziile, cred că ei au avut ocazii mai periculoase. Ce ține de conţinutul jocului, noi ne-am îndeplinit obiectivele", a spus antrenorul Speranța Nisporeni, Cristian Efros.
Cu acelaşi scor Sheriff Tiraspol a dispus pe teren propriu de Zarea Bălţi. Noua achiziţie a tiraspolenilor, Artur Pătraş, a adus victoria echipei sale după ce a executat superb o lovitură liberă.
Într-un alt meci al etapei Zimbru Chişinău a terminat la egalitate, scor alb 0-0, partida cu concitadina FC Academia.
"Cred că ne-am creat mai multe ocazii decât adversarul nostru. Noi nu am reuşit să înscriem, iar când nu marchezi nici nu poți câştiga meciurile", a spus antrenorul Zimbru Chișinău, Simao Freitas.
"În mare parte jocul a fost echilibrat. Poate că Zimbru și-a creat mai multe ocazii de gol. Într-adevăr, uneori noi am avut mare noroc", a declarat antrenorul FC Academia, Vlad Goian.
Pe parcursul meciului antrenorul ”galben-verzilor” dadea indicaţii elevilor săi prin biletele transmise lui Alexandru Starîş şi Ion Jardan.
"Am discutat despre unele momente din meci", a spus fundașul Zimbru Chișinău, Ion Jardan.
Sheriff şi Dacia împart primele două locuri în clasament, cu câte 40 de puncte. Zimbru are cu 7 puncte mai puţin şi se află pe poziţia a treia.