Campionatul Mondial din 2018: Suporterii naţionalei Moldovei nu se grăbesc să cumpere bilete
Suporterii naţionalei Moldovei nu se grăbesc să cumpere bilete pentru meciurile selecţionatei cu Serbia şi Irlanda din preliminiariile Campionatului Mondial din 2018.
Biletele sunt puse în vânzare online, dar şi la casele stadionului Zimbru. Acestea costă între 100 şi 200 de lei, iar în zonele VIP între 500 şi 800 de lei.
Până în prezent s-au vândut în total aproape 4.000 de bilete pentru ambele partide. Microbiştii spun că preţurile sunt mai mari, însă acceptabile:
"Cred că preţurile sunt mărite puţin, vedeţi că nici nu este rând la casă. Totuşi cred că se merită pentru că e un meci internaţional şi consider că 200 de lei chiar e prea ieftin".
"Am luat bilet pentru un meci. La al doilea sunt la serviciu şi nu am posibilitate să vin. Cred că cele de 800 de lei bat la buzunar, iar biletele de 100 de lei, consideră că pentru Moldova nu e chiar aşa de scump".
Oficialii FMF, dar şi conducerea stadionului Zimbru aşteaptă ca ambele meciuri să se dispute cu tribunele arhipline.
"Mereu ne aşteptăm ca la meciurile selecţionatei tribunele să fie pline pentru a avea parte de spectacolul necesar. Cred că am răspuns la toate criticile care s-au adus. Le-am demonstrat suporterilor că federaţia a arendat acest stadion ca să facă lucruri bune. Încercăm să le facem prin îmbunătăţirea infrastructurii necesare", a declarat directorul stadionul Zimbru, Svestian Botnari.
Partida tricolorilor cu Serbia este programată pe 6 octombrie, iar cea cu Irlanda - 3 zile mai târziu. Cele două meciuri vor începe la ora 21 și 45 de minute.
Pe patru octombrie, naţionala Moldovei va avea în premieră un antrenament deschis pentru suporteri.