Campionatul naţional de cros al Armatei. Soldaţii au concurat pentru permisie de cinci zile
Permisie de cinci zile pentru victorie. Este doar una din recompensele de care au avut parte militarii care au concurat la tradiţionalul cros, pentru care s-au pregătit luni în şir.
14 echipe ale garnizoanelor militare Bălţi, Cahul, Chişinău şi Ungheni şi-au disputat întâietatea la distanţele de la un km şi până la 10 km.
"Nu a fost greu tare, deoarece am facut exerciţii, dar în general, a fost bine. Primul loc înseamnă o mândrie pentru Batalionul cu Destinaţie Specială", a spus un militar.
"Am avut destul timp pentru pregătiri, dar adversarii sunt mai puternici. Mă bucur că am participat şi sper că pe viitor vor fi succese mai mari", a afirmat un alt militar.
Competiţia a fost o modalitate bună de a testa pregătirea fizică a militarilor, spun superiorii.
"Pe câmpul de luptă, când eşti echipat cu muniţii, cu vesta antiglont şi alte echipamente trebuie să ai o rezistenţă enormă", a declarat comandantul Armatei Naţionale, Vitalie Stoian.
Pe lângă permisia de cinci zile, învingătorii au primit diplome şi medalii. Campionatul naţional de cros al Armatei Naţionale este organizat anual şi a ajuns la a zecea ediţie.