Campionatul Naţional de Fotbal Feminin se desfăşoară pe un stadion cu teren impracticabil
Campionatul Naţional de Fotbal Feminin se desfăşoară pe terenuri fără iarbă. Echipa Universităţii Tehnice este nevoită să îşi primească adversarii pe un stadion cu teren impracticabil, fără vestiare şi tribune. În cea de-a 15 etapă, UTM, în aceste condiţii, a învins formaţia Goliador Chişinău cu 4-0.
"Terenul este dezastruos, ne-am obişnuit deja, pentru că ne antrenăm aici de mult timp. Stadionul pe care jucam până acum e în reparaţie, iar acum jucăm în condiţiile pe care le avem. Pe aşa un teren deplorabil nu poţi să arăţi fotbal de calitate", a declarat Olga Cuşinov, căpitan UTM.
"Pe aşa teren nu că fotbal nu se poate de jucat, dar şi să te plimbi e imposibil. Noi nu avem teren, dar noi închiriem, dar aici vedeţi şi singuri", a spus Victor Greapca, antrenor Goliador.
Antrenorul formaţiei Goliador, care este şi selecţionerul naţionalei sub 19 ani, consideră că în aceste condiţii, fotbalul feminin din Moldova este pe cale să dispară.
"Dacă aşa se va continua, atunci fotbalul feminin nu se va dezvolta", a precizat Victor Greapca.
Lider în Campionatul Moldovei la fotbal feminin este multipla campioană naţională, Narta Chişinău. Aceasta este urmată de echipa Noroc Nimoreni şi Şcoala Sportivă din Tiraspol. Goliador se clasează pe locul patru, iar echipa Universităţii Tehnice pe locul şase. Până la finalul competiţiei au mai rămas patru etape.