Campionatul Naţional de handbal feminin a debutat cu şase echipe
Campionatul Moldovei la handbal feminin a debutat cu şase echipe, cu două mai multe decât în sezonul trecut. Dintre acestea, patru formaţii sunt din Capitală şi câte una din Bălţi şi Tiraspol. Alături de PGU Tiraspol, Femina Chişinău, ULIM Chişinău şi echipa şcolii sportive din Bălţi, în campionat vor evolua două formații de junioare, Rivier şi ESM.
"Noi ne vom lupta pentru primul loc. Echipa noastră va evolua în campionat pentru a acumula mai multă experienţă pentru vârsta noastră. Pentru noi este un plus că avem şansa să jucăm cu handbaliste care au o vârstă mai mare", amenţionat Angela Şpac jucătoare la Rivier.
În primul meci al noului campionat, vicecampioana Femina a învins formaţia Rivier cu scorul de 29-13.
"În acest meci scopul principal a fost să exersăm anumite scheme de joc, pentru ca în meciurile cu adversari mai puternici să nu avem probleme", a precizat Anastasia Bostănaru jucătoare la Femina.
Fiecare echipă din campionat va disputa, în acest sezon, câte 15 meciuri.