Campionatul naţional de lupte libere feminine şi-a desemnat câştigătoarele
Ludmila Cristea, Mariana Eşanu, Maria Gaidău şi Iulia Leorda au devenit campioanele Moldovei la lupte libere şi vor concura la campionatul european, unde vor putea obţine şi primele cote de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Deşi a pierdut titlu, o altă favorită, Natalia Budu nu a ieşit din cursa pentru calificare la Olimpiadă, mai are o şansă la Cupa Moldovei.
Campionatul naţional de lupte libere feminine şi-a desemnat câştigătoarele. Iulia Leorda a câştigat titlul la categoria 48 de kilograme. Deşi are doar 16 ani, ea este principala candidată la acestă categorie de greutate pentru calificarea la Jocurile Olimpice.
"Este o perspectivă pentru mine, o experienţă pentru că mă pregătesc pentru europene la seniori şi chiar pentru Jocurile Olimpice pentru seniori. Cred că voi putea şi mă voi strădui pentru că îmi dorec foarte mult", spune luptătoarea, Iulia Leorda.
Maria Gaidău a devenit campioană la categoria de 59 de kilograme, iar Mariana Eşanu la 63. La categoria de 55 de kilograme Ludmila Cristea a câştigat titlul. Cristea a învins-o în finală pe o altă favorită la titlu, Natalia Budu, care însă nu iese din cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra.
"Noi avem încă Cupa Moldovei care îi va dreptul să participe la campionatul mondial", susţine antrenorul lotului naţional, Nicolae Oriol.
În cadrul aceleaşi competiţii a avut loc şi campionatul naţional la lupte libere masculine printre juniori la care au participat 135 de sportivi din 27 de raioane ale ţării.