Campionatului Mondial de aruncat brazi. Unde a avut loc acesta
Distracţie pe cinste în timpul sărbătorilor de iarnă.
Oraşul german Weidenthal a găzduit a 16-a ediţie a Campionatului Mondial de aruncat brazi.
Concurenţi au avut o singură condiţie - să vină cu propriul pom de Crăciun.
Participanţii s-au întrecut în probe asemănătoare celor din atletism.
"Surprinzător pentru mine, am obţinut victoria în anul 2017. Nu am planificat să particip la actuala ediţie, însă am concurat, deoarece m-am aflat în această zonă. În final, am fost declarat câştigător, chiar dacă nu m-am pregătit deloc", a spus un bărbat.
"Aici puteţi să vedeți copiii sau bărbaţii, care aruncă pomii, iar toată lumea îi aplaudă. Nu contează ce rezultat înregistrezi, deoarece toată lumea este fericită şi se distrează", a comunicat o femeie.
La competiţia au participat 85 de sportivi, care au fost încurajaţi de aproximativ o mie de spectatori.
- GERMANIA A SURCLASAT SPANIA. Nemţii s-au impus cu 3-0 la Cupa Hopman
- Germania adoptă a treia identitate de gen pentru persoanele intersexuale
- Sute de politicieni germani, victimele unui atac cibernetic. Hackerii au publicat datele personale ale oficialilor
- Volkswagen ar putea plăti DAUNE autorităţilor locale din Germania
- Vreme geroasă în toată ţara. Ce temperaturi vor fi pe parcursul săptămânii