Campioni la bãuturã. Moldovenii consumă în medie 15,2 litri de alcool pur
Moldovenii sunt cei mai mari consumatori de alcool din Europa, cu echivalentul a 15,2 litri de alcool pur pe cap de locuitor. Cel puțin asta arată datele unui raport făcut public de Organizația Mondială a Sănătății.
Pe locul doi, la mică distanță de țara noastră, se află cetățenii Lituaniei, cu 15 litri de alcool pur pe cap de locuitor.
Mulți spun că moldovenii nu întrec măsura la pahar. Totuși, dacă e să treci prin barurile din sate chiar de dimineață, întâlnești destui bărbați de la care miroase a alcool. Cu toții spun că au cel puțin un motiv de sărbătorit.
"Moldoveanul bea un pahar de vin la masă. El lucrează și bea un pahar de vin și primește plăcere. Dar ce se spune că moldovenii beau mult e ... "
"Aproximativ cât consumaţi ?- Vreo trei litri. Să uit că este greu în viaţă pe pământ, măcar un timp oarecare. Aţi putea lăsa consumul de alcool ? –Se poate de lepădat, dar când am să mă duc de acasă."
" Iubesc sa beau o bere, iubesc sa beau 100 de grame si se distrează fiindcă de-atâta ca li-I greu şi lor, poate din cauza femeilor, din cauza bărbaţilor. Două-trei beri eu le beau şi mă simt aşa normal."
Totuși, am întâlnit bărbați care au recunoscut că băutura nu duce la bine. Ei ne-au povestit că amețiți de aburul de alcool, au căzut și s-au ales cu traume destul de grave.
"În stare de ebrietate și piciorul a fost rupt. Jumătate de an în urmă a căzut butoiul peste mine în beci. La ce aduce, iaca la ce aduce. "
Din păcate, ţara noastră este constant pe podium în topul mondial al consumului de alcool. Am mai fost pe primul loc într-un studiu pe baza datelor din 2015 şi am ajuns pe locul 2, în urma Belarusului, în 2010 şi 2014.
Închide podiumul raportului negativ Cehia, cu 14,4 litri de alcool pur. În comparație cu noi, vecinii români și ucraineni beau mai puțin, cu 12,6, respectiv 8,6 litri de alcool pur pe cap de locuitor.
Și rușii consumă mai puține băuturi spirtoase, cu 11,7 litri de alcool pur per capita. La polul opus în Europa se află Turcia, cu doi litri de alcool pur pe cap de locuitor, Bosnia și Herțegovina, cu 6,4, și Albania, cu 7,5. Deși documentul a fost publicat de OMS la sfârșitul lunii martie, el prezintă măsurătorile efectuate în 2016.
- Chiril Gaburici: Trebuie să acordăm mai multă atenție eficienței energetice. Consumatorul final trebuie să beneficieze de costuri mai mici
- FAMILII REUNITE la penitenciarul de la Rusca. 180 de copii au fost aduşi să-şi vadă mamele închise
- Pensii și indemnizații pentru moldovenii care au lucrat legal în Italia