CAMPIONUL A REVENIT ACASĂ: Nicolae Cărăuş a cucerit aurul la Mondiale de Muay Thai
Luptătorul moldovean Nicolae Cărăuş a fost întâmpinat cu aplauze şi flori la revenire de la Campionatele Mondiale de Muay Thai, organizate în Thailanda şi rezervate sportivilor de până la 23 de ani. Originar din satul Brînzeni, raionul Glodeni, Nicolae a cucerit medalia de aur în categoria de până la 86 de kilograme.
În finală, el l-a învins la puncte pe un adversar din Palestina.
"Luptătorul din Palestina era puţin mai josuţ. Credeam că dacă e mai jos, îmi va fi mai uşor, dar nu a fost aşa. În schimb am mers până la urmă şi nu i-am dat nicio şansă", a spus luptătorul muay thai, Nicolae Cărăuş.
"Cred că nici până acum încă nu am realizat de deplin ce s-a întâmplat. Emoţiile o să mă copleşească mai târziu, când va trece şi oboseala, dar este un moment istoric pentru sportul nostru", a spus antrenorul, Andrei Grosu.
Cărăuş nu are mult timp de relaxare. Pe 24 august, el va participa la turneul FEA World Grad Prix de la Odesa.
Pentru prima dată competiţia, promovată de Asociaţia FEA, va fi organizată în afara Republicii Moldova.