Campionul en-titre din Formula 1, Lewis Hamilton, va porni cu o penalizare de zece locuri la Marele Premiu al Turciei. Echipa Mercedes a schimbat unele componente ale motorului la bolidul pilotului britanic. De menționat că, acum două săptămâni, rivalul lui Hamilton, Max Verstappen de la Red Bull Racing a fost nevoit să înceapă de pe ultimul loc cursa din Rusia, deoarece echipa i-a schimbat complet motorul monopostului.
În Turcia, aceeași decizie a fost luată de Ferrari. Constructorul italian a înlocuit motorul la bolidul lui Carlos Sainz. Astfel, pilotul spaniol va fi „la coadă” la startul cursei programată la Istanbul Park în acest weekend.
În clasamentul general, conduce Hamilton, el având două puncte avans față de Verstappen. Până la sfârșitul sezonului mai sunt 7 etape.