Campionul olimpic Bradley Wiggins şi-a anunţat participarea la ediţia din acest an a turneului Giro d'Italia
Campionul olimpic Bradley Wiggins vrea să devină primul britanic care câştigă Turul Franţei şi Giro d'Italia în acelaşi sezon. Astfel, Wiggins şi-a anunţat oficial revenirea în marele circuit italian după o pauză de trei ani, dar şi participarea la Turul Franţei, câştigat de britanic anul trecut.
Britanicul a fost prezent ultima dată la competiţie în 2010, când a reuşit să câştige una din etape. Atunci, Wiggins a anunţat că renunţă să mai vină la turneul din Italia, motivând că e o competiţie prea dură pentru începutul sezonului.
"Giro nu poate să te lase indiferent. Mereu am avut sentimente de dragoste sau de ură faţă de aceast turneu. Am mai participat aici, dar am promis că nu voi mai reveni. Însă o parte din mine şi-a dorit mereu să revină acolo. Totuşi, este o cursă deosebită şi este la fel de importantă ca Turul Franţei. Cu siguranţă, aş vrea să căştig în Italia", a declarat ciclistul Bradley Wiggins.
Bradley Wiggins, în vârstă de 33 de ani, a avut un sezon de excepţie în 2012. Britanicul a câştigat Turul Franţei şi a obţinut medalia de aur în proba de şosea la Jocurile Olimpice de la Londra.