Campionul olimpic la ştafetă, jamaicanul Asafa Powell a fost suspendat pentru dopaj
Şoc în atletismul mondial! Campionul olimpic la ştafetă, jamaicanul Asafa Powell a fost suspendat pentru folosirea substanţelor interzise. Atletul, în vârstă de 31 de ani, nu va avea dreptul să participe la competiţii oficiale până la sfârşitul anului.
Suspendare lui Asafa Powell a venit după ce sportivul a fost depistat pozitiv la un test anti-doping. Expertiza a arătat că sprinterul, în vârstă de 31 de ani, a folosit stimulentul interzis - oxilophrine în timpul campionatului naţional din Jamaica din vara trecută.
Probele de sânge au fost luate pe 21 iunie 2013, iar acest lucru a fost în favoare lui Powell. Asta însemnă că perioada de suspendare de 18 luni a început la această dată şi se va termina la sfârşitul lui 2014. Totuşi, Powell nu a participat la nicio competiţie importantă din data când a fost făcut testul, fapt care a trezit mai multe suspiciuni printre sportivi.
Până la ascensiunea lui Usain Bolt, Asafa Powell era considerat cel mai puternic sprinter jamaican. Între anii 2005-2008, acesta a deţinut recordul mondial la distanţa de 100 de metri, iar la Jocurile Olimpice de la Beijing, Powell, alături de echipa Jamaicăi, a cucerit medalia de aur la proba de ştafetă. De-a lungul carierei, sportivul a mai câştigat patru medalii la Campionatul Mondial, dintre care una de aur la turneul din 2009, de la Berlin.