Canada domină în proba schiuri freestyle la Soci
Cea de-a treia competiţie la schiuri freestyle a fost câştigată din nou de o sportivă canadiană. Mai mult ca atât, ca şi în celelalte două discipline, pe podium a mai urcat o reprezentantă a Canadei, la Jocurile Olimpice de la Soci.
Dara Howell, în vârstă de doar 19 ani, s-a impus în proba slopestyle după ce a acumulat 94,2 puncte. Sportiva nu a lăsat nicio şansă adversarilor săi, după ce medaliata cu argint, Devin Logan, din SUA, a acumulat cu aproape zece puncte mai puţin. Podiumul probei a fost completat de o altă reprezentantă a Canadei, Kim Lamarre.
Astfel, toate cele trei probe de schi freestyle desfăşurate până acum la Olimpiada de la Soci au fost câştigate de sportive din Canada. Mai mult ca atât, la toate trei competiţii pe podium a mai urcat câte un canadian, ceea ce a adus şase medalii pentru această ţară într-un singur gen de sport.
Istoria s-a scris şi în proba schi fond, la care a participat moldoveanul Victor Pînzaru. Norvegia a adunat două medalii de aur într-un interval de doar câteva minute la Jocurile Olimpice de la Soci. Mai întâi Maiken Caspersen Falla a ajuns prima la finişul cursei feminine de sprint, iar apoi Ola Vigen Hattestad s-a impus în cursa similară la masculin.
În proba biatlon urmărire, Daria Domraciova a cucerit prima medalie de aur pentru Belarus, iar Lee Sang-hwa, din Coreea de Sud a întrerupt hegemonia olandezilor de la patinaj viteză după ce a câştigat aurul la 500 metri feminin.
- Progrese şi regrese pentru locuitorii oraşului Soci. Olimpiada le-a schimbat radical viaţa (VIDEO)
- Victor Pînzaru, mulţumit de evoluţia de la Soci: Au fost campioni olimpici care au ratat calificarea
- După competiţii la petrecere! Medaliaţii austrieci şi olandezi la Soci s-au pus pe chef
- Schioarea rusă Maria Komissarova s-a accidentat grav la spate în timpul unui antrenament
- Ucraina a câştigat prima medalie de aur la Olimpiada de la Soci