Canada: Record de temperatură în noiembrie la Montreal
Oraşul Montreal a depăşit marţi un ”record absolut” de temperatură pentru luna noiembrie, cu 22,4 grade Celsius, în condiţiile în care în centrul şi în estul Canadei se înregistrează de câteva zile un val de căldură fără precedent pentru această perioadă, a indicat agenţia Environment Canada, citată miercuri de AFP și agerpres.ro.
"Nu am avut niciodată o valoare de 22,4 grade într-o lună noiembrie. Este un record absolut pentru noiembrie", a comentat marţi meteorologul Mariane Peltier pentru AFP.
Anterior, cea mai fierbinte lună noiembrie a fost în 1948, cu o temperatură maximă de 21,7 grade Celsius, a precizat specialista.
"Astăzi, am doborât câteva recorduri pentru cele mai fierbinţi zile din luna noiembrie" în Quebec, a declarat Peltier.
"Pentru o lună noiembrie (...), se întâmplă rar să fie vorba despre o perioadă atât de îndelungată. Uneori durează două sau trei zile, dar niciodată şapte zile", a adăugat ea.
În Montreal, recordul anterior pentru data de 10 noiembrie a fost înregistrat în 1948, cu 18,3 grade Celsius.
În această perioadă, temperatura medie este de obicei de aproximativ 7 grade Celsius în oraşul francofon, a precizat meteorologul.
Acest episod de căldură a traversat sudul provinciei francofone, dar şi provincia Ontario, unde au fost înregistrate 24 de grade Celsius în oraşele Windsor şi Toronto.
Provinciile New Brunswick şi Nova Scotia (estul Canadei) au fost, de asemenea, afectate de această masă de aer cald.
Se prognozează că "vara indiană" va continua şi miercuri, înainte ca valorile de temperatură să scadă joi până la cele normale pentru acest sezon.