Cancelarul german, Angela Merkel, a salutat reformele adoptate de Italia
Cancelarul german Angela Merkel a salutat astăzi la Berlin, în cadrul întâlnirii cu premierul italian Mario Monti, reformele adoptate de guvernul de la Roma. Oficialul german suţine că aceste acţiuni vor contribui la reducerea costurilor de împrumut ale Italiei şi o va ajuta să iasă din criză.
După ce l-a succedat pe Silvio Berlusconi, în noiembrie 2011, ca urmare a unei grave crize financiare, Monti a sporit măsurile de austeritate. Au fost reduse cheltuielile bugetare şi liberalizate investiţiile străine. De asemenea, guvernul a reformat sistemul de pensii.
În prezent, Italia este în topul statelor europene afectate de criză. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, aproape trei milioane de italieni şomează, ceea ce reprezintă 11 la sută din populaţia activă.