Când rişti să fii lovit de fulger? Ce NU trebuie să faci dacă se anunţă ploi cu descărcări electrice
Cele mai multe decese provocate de fulger în Statele Unite ale Americii au loc atunci când oamenii desfăşoară activităţi în aer liber, pescuitul situându-se pe primul loc în clasamentul activităţilor periculoase, scrie descopera.ro.
Între 2006 şi 2012, 238 de americani au murit după ce au fost loviţi de fulger, iar 82% dintre victime au fost bărbaţi. Statisticile date publicităţii de National Weather Service (NWS) arată că, din numărul total al victimelor, 152 de persoane luau parte la activităţi de recreere.
Cea mai periculoasă activitate este pescuitul, cu 26 de decese, urmată de mersul cu cortul (15 decese), plimbatul cu barca (14 decese), fotbalul (12 decese) şi golful (8 morţi), conform datelor publicate de NWS. De asemenea, alte victime ale fulgerelor au murit în timp ce erau la plajă, în timp ce înotau, mergeau, alergau sau ieşiseră la picnic.
Activităţile precum pescuitul şi ieşitul cu cortul sunt printre cele mai periculoase în timpul unei furtuni deoarece necesită timp suplimentar pentru a găsi un loc sigur în care să ne adăpostim, explică John Jensenius, expert în siguranţa în timp de furtună din cadrul NWS.
Reprezentantul NWS afirmă că în 2013 fulgerele au făcut 7 victime, dintre care 3 erau bărbaţi ieşiţi la pescuit.
Oficialii NWS afirmă că cea mai bună metodă de prevenire a rănilor şi a deceselor provocate de fulger este monitorizarea vremii şi amânarea activităţilor în aer liber atunci când observaţi că o furtună se apropie. Dacă puteţi auzi tunetele, cel mai probabil vă găsiţi în raza unui fulger, avertizează reprezentanţii NWS. Fulgerul poate lovi de la 16 kilometri distanţă , subliniază specialiştii, iar cel mai bun loc în care vă puteţi adăposti este o clădire cu patru pereţi şi un acoperiş sau o maşină.