Când se împodobeşte, de fapt, pomul de Crăciun
Împodobirea pomului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiţii din lume. Dacă te întrebi de unde provine acest obicei, se pare că a fost preluat de la triburile germanice, însă în vremurile respective decoraţiunile erau mult mai simple decât în prezent, scrie realitatea.net.
Între timp, obiectele decorative au evoluat în funcţie de tendinţe şi preferinţe. Totuşi, când este momentul potrivit şi cum se împodobeşte bradul astfel încât să arate că în reviste sau că în filme?
Decorarea bradului este una dintre cele mai iubite tradiţii din sezonul rece, însă puţine persoane respectă dată la care ar trebui făcut acest obicei. Oamenii îşi aleg momentul potrivit în funcţie de timpul lor liber şi dacă apare vreo ocazie specială în familie.
Însă bradul ar trebui împodobit în Ajunul Crăciunului, anume în seară de 24 decembrie.
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii alegeau în preajma acestei zile cel mai frumos pom de Crăciun şi îl omagiau cu cele mai interesante decoraţiuni pe care le aveau în casă.
Din el nu ar trebui să lipsească steaua sau îngerul din vârf, având în vedere că aceste elemente simbolizează îngerii şi steaua de la Betleem.
Dacă nu ştii cum se împodobeşte bradul şi care sunt paşii corecţi, nu trebuie decât să ţii cont de regulile de mai jos. Cu siguranţă vei obţine cel mai frumos pom de Crăciun pe care l-ai avut până acum.
Aşadar, după ce ai fixat bradul în suportul lui, respectă următorii paşi:
1. Aranjează instalaţia luminoasă. Începe împodobirea de la baza pomului, având grijă să acoperi fiecare ramură mai groasă. Înconjoară bradul cu instalaţia într-un mod armonios. Alege modele de instalaţie care nu încarcă bradul, ci care oferă o notă deosebită. Nu uită că acest tip de ornament nu ar trebui să lipsească din bradul tău, pentru că el oferă tot farmecul.
2. Adaugă beteală. Nu există reguli atunci când vine vorba despre împodobirea bradului cu beteală, atâta timp cât nu exagerezi la acest aspect. Începe decorarea din partea de sus a bradului şi adaugă mai multe obiecte de acest tip pe măsură ce ajungi la ramurile de jos, unde copacul este mai bogat. De la beteală clasică până la cea fancy, există o mulţime de modele cu care poţi să jonglezi atunci când împodobeşti bradul. Lasă-le să atârne firesc pe ramurile lui şi cu siguranţă vei obţine rezultatul dorit.