Când și cum va avea loc inaugurarea președintelui ales, Maia Sandu
Inaugurarea președintelui ales va avea loc în data de 24 decembrie, la Palatul Republicii. Anunțul a fost făcut de către Maia Sandu, în cadrul unei conferințe de presă.
Totuși, din cauza pandemiei, evenimentul va fi mai restrâns pentru a respecta restricțiile de pandemie.
”Din păcate, din cauza pandemiei, evenimentul va fi restrâns, cu o participare limitată. Există o lege care stabilește cum se organizează inaugurarea și cine sunt cei care trebuie invitați. Conform acestei legi, ar urma să invităm reprezentanți ai mai multor instituții ale statului. Noi încercăm sa găsim o formulă prin care să reducem numărul, să invităm doar reprezentanți din fiecare instituție, așa încât să păstrăm și spiritul legii, dar și să ținem cont de restricțiile impuse de pandemie. Din păcate, nu vom putea să invităm prea multă lume la acest eveniment pentru că ne dorim ca lumea să rămână în siguranță și va fi un eveniment mai modest.”, a declarat Maia Sandu.
Totodată, președintele ales a mai menționat că evenimentul va fi putut urmări pe online.