Când va avea Moldova Stadion Republican
Peste câţi ani Moldova va avea un Stadion Republican vom afla pe 2 februarie. Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, a declarat, pentru Publika TV, că în ţara noastră vor sosi experţi de la Federaţia Internaţională de Fotbal, care împreună cu reprezentanţii Guvernului vor definitiva proiectul noului stadion naţional.
"Am stabilit următoarea şedinţă pe 2 februarie, la care vor fi prezenţi şi experţi de la Federaţia Internaţională de Fotbal, astfel ca împreună să definitivăm proiectul noului Stadion Republican. Atunci când voi avea poziţia clară de la şedinţa respectivă, atunci am să vă spun de termene", a precizat Ion Cebanu.
Noul stadion va fi amplasat la periferia oraşului şi va avea o capacitate de cel puţin 20 de mii de locuri. Moldova nu mai are o arenă naţională din 2007, când a fost demolat vechiul Stadion Republican. Atunci s-a anunţat că noua arenă va fi dată în exploatare în 2009. Însă, nici până astăzi, ţara noastră nu are un stadion naţional.
Mai multe detalii despre construcţia noului Stadion Republican, dar şi despre viaţa ministrului Ion Cebanu, puteţi afla în emisiunea "O ZI CU PUBLIKA.MD", sâmbătă de la ora 14 şi 20 de minute.