Când va veni sfârşitul lumii. Predicțiile unui cunoscut om de știință
Cunoscutul om de știință Isaac Newton a prezis că lumea se va sfârși în anul 2060, cu a doua venire a lui Iisus. Cercetătorii au descoperit noi scrieri de-ale lui Newton, care s-a semnat sub numele de „Jehovah Sanctus Unus”, scrie realitatea.net.
Acesta a scris despre o a doua venire a Mântuitorului peste doar 40 de ani, acesta fiind și sfârșitul lumii așa cum o știm noi.
Născut în 1643, Newton a fost considerat un teologist profund, care întotdeauna s-a arătat interesat de existența lui Dumnezeu și de religie. Multe dintre scrierile sale religioase s-au bazat pe citirea intensă a Bibliei.
Dar, într-un nou set de scrieri, Newton a prezis că lumea se va "reseta" în anul 2060, punct în care Pământul va deveni încă odată "Regatul lui Dumnezeu", notează Mirror.
"S-ar putea sfârși mai târziu, dar nu văd niciun motiv ca sfârșitul să vină mai devreme", a scris el.
Predicțiile au fost dezvăluite de scriitorul Florian Freistetter.
"Pentru el, 2060 ar însemna un nou început; poate acompaniat de război și catastrofe dar startul unei noi ere divine", a scris Freistetter.
Atât Florian cât și Newton erau convinși că evenimentele din viitor sunt deja "stabilite de Dumnezeu" și cred în existența unor "perioade de timp profetice".