Când vor fi publicate datele recensământului din 2014
În două luni vom afla câtă populație are Moldova, câte naționalități trăiesc pe teritoriul țării noastre, ce limbi vorbesc și ce avere au moldovenii. Directorul general al Biroului Național de Statistică (BNS), Vitalie Valcov, a dat asigurări că până la 31 martie 2017 vor fi publicate datele primului Recensământ al populației și locuințelor din anul 2014.
"Suntem pe ultimii 50 de metri până la finalizarea prelucrării datelor recensământului și publicarea lor. Acest lucru trebuie să se întâmple până la 31 martie 2017, potrivit unei hotărâri de Guvern", a declarat Valcov.
Comisia parlamentară pentru protecţie socială, sănătate şi familie a constatat, anterior, că recensământul populaţiei şi locuinţelor s-a desfăşurat cu nereguli.
Membrii Comisiei, inclusiv donatorii străini, şi-au exprimat îngrijorarea atât în privinţa modulului în care s-a desfăşurat procesul de coordonare şi implementare a recensământului, cât şi a activităţilor post-recensământ.
Recensământul general al populaţiei şi locuinţelor s-a desfăşurat în perioada 12-25 mai, 2014.
În premieră, paralel cu datele despre populaţie, au fost colectate informaţii despre unităţile de locuit şi spaţiile colective de locuit.
- Premierul Filip a cerut anchetă internă privind cheltuielile pentru recensământul din 2014
- NUMIRI LA GUVERN! Cine sunt noii viceminiştri şi noul director al Biroului Naţional de Statistică
- Premierul Pavel Filip, în vizită la Biroul Naţional de Statistică
- BNS anunță data când va prezenta public rezultatele finale ale Recensământului 2014
- Şase din zece locuinţe din ţară sunt încălzite şi acum cu ajutorul sobelor
- Moldova va avea o nouă lege cu privire la statistica oficială