Candidata opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, către UE: ”Vă cer să nu recunoaşteţi aceste alegeri frauduloase”
Candidata opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia a lansat miercuri un apel către Consiliul European pentru a nu recunoaşte alegerile prezidenţiale ”frauduloase” desfăşurate la 9 august în Belarus şi le-a cerut ţărilor europene să respecte opţiunea poporului belarus, transmit AFP şi Reuters, citați de agerpres.ro.
Criza actuală din Belarus face obiectul unui summit extraordinar al liderilor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, ce are loc miercuri, prin videoconferinţă.
”Vă cer să nu recunoaşteţi aceste alegeri frauduloase. Domnul Lukaşenko şi-a pierdut întreaga legitimitate în ochii naţiunii noastre şi ai lumii'', a declarat Svetlana Tihanovskaia într-un mesaj video adresat liderilor statelor UE şi difuzat pe YouTube.
Tihanovskaia a adăugat că ea este câştigătoarea îndreptăţită a scrutinului prezidenţial din 9 august şi că doreşte ca noile alegeri să fie organizate sub un fel de supraveghere internaţională.
În ultimele zile, zeci de mii de demonstranţi au ieşit pe străzile din Minsk şi din alte oraşe din Belarus pentru a protesta contra realegerii controversate a lui Aleksandr Lukaşenko (65 de ani) în funcţia de preşedinte, în alegerile prezidenţiale din 9 august. Opoziţia, care este convinsă că votul a fost fraudat, a anunţat o grevă generală în semn de protest, în timp ce liderul de la Minsk invocă rezultatele oficiale ale scrutinului, ce îi acordă peste 80% din sufragii, iar candidatei opoziţiei Svetlana Tihanovskaia doar 10%.
Poliţia belarusă a intervenit violent împotriva protestatarilor, reţinând mii dintre aceştia, dintre care mulţi au declarat că au fost torturaţi în detenţie.
Uniunea Europeană a lăsat de înţeles că va impune sancţiuni contra oficialităţilor belaruse responsabile pentru fraudele electorale şi pentru reprimarea violentă a protestelor care au urmat scrutinului prezidenţial. În aceste proteste şi-au pierdut viaţa cel puţin două persoane, iar alte câteva mii au fost arestate.