Candidatul la funcția de primar general al Capitalei, Ruslan Codreanu, susţine că este intimidat (FOTO)
Candidatul la funcția de primar general al Capitalei, Ruslan Codreanu, susţine că este intimidat. Anunţul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.
"Acest domn a filmat ieri cortul din fața CC Gemeni unde echipa mea colectează semnături. Ieri a filmat între 14:00 și 18:00, a revenit și azi. Noi avem doar un singur cort amplasat în oraș, cort primit din donații.
Dacă nu ar fi comic, ar fi tragic. Cum toți încearcă să ne intimideze și să ne îngreuneze procesul. Am pornit pe un drum deloc ușor. Acel de a candida independent, fără susținere de partid, doar cu forțele proprii și împreună cu oameni frumoși.
Să colectezi 10 mii de semnături în doar 2 săptămâni este o cale deloc ușoară. Dar atunci când toate procedurile au fost tergiversate, oameni intimidați, alții care ne susțin au fost dați afară, falsuri și speculații în presă, lume speriată și dată afară de la lucru, îngreunează lucrurile, dar nu ne opresc.
Am în spate în primul rând susținerea familiei, oamenilor frumoși și celor care cred ca mine că glodul din oraș nu are culoare politică", a scris candidatul la funcția de primar general al Capitalei, Ruslan Codreanu.