Candidatul PD la Primăria Chişinău susţine investiţiile străine pentru dezvoltarea afacerilor
Candidatul Partidului Democrat la funcția de primar al municipiului Chişinău, Monica Babuc, a discutat cu reprezentanţii unuia dintre cele mai mai mari centre comerciale din ţară. Potrivit politicianului, Chişinăul ar putea deveni Capitală europeană datorită investiţiilor străine.
Monica Babuc susţine că experienţa oraşelor Sibiu şi Bucureşti, poate servi drept exemplu pentru municipiul Chişinău, iar proiectele europene de dezvoltare vor duce la creşterea nivelului de trai al locuitorilor Capitalei.
"Dacă aceste principii de e-autorizare, e-cetăţean, de ghişeu unic ar fi cu adevărat implementate de serviciile publice oferite de Primărie vă asigur că mult mai mult lume din cei care vor să practice comerţul ar profita şi ar şti prin acest lucru să contribuie la mărirea bugetului municipal", a spus Monica Babuc.
Reprezentanţii centrului comercial spun că au nevoie de sprijin din partea autorităţilor municipale.
"Nu avem contracte de locaţiune pentru terenul aferent acestei instituţii. Ne-am adresat prin anul 2011. Am depus pachetul de documente şi din păcate problema dată nu e soluţionată", a precizat directorul centrului comercial Natalia Sanduţa.
"Avem mai multe probleme, ce ţin de soluţionarea obţinerii unui act simplu pentru a desfăşura activitatea noastră comercială".
Candidatul Partidului Democrat pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău, Monica Babuc, le-a promis angajaţilor că va depune eforturi pentru a contribui la dezvoltarea mediului de afaceri.
- "Primăria familiei tale", tot mai solicitată. Monica Babuc a făcut bilanțul celor zece zile de activitate
- Monica Babuc vrea mai multă culoare în Chişinău: Locuitorii au nevoie de un oraș verde, curat și iluminat
- Monica Babuc, în vizită la fabrica "Bucuria". Promisiunile candidatului PDM la funcția de primar al Capitalei