CANDU a făcut o analiză pentru The Washington Times: Moldova riscă să revină sub influenţa Rusiei
La mai puţin de două luni până la alegerile parlamentare, Moldova se află la o răscruce de drum. Ţara noastră riscă să se întoarcă în sânul Rusiei, în care triumfă corupţia, sau să urmeze o cale democratică în care să predomine transparenţa şi creşterea economică.
Despre această alegere importantă pe care urmează să o ia cetăţenii ţării noastre a vorbit preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, într-o analiză publicată de ziarul american The Washington Times.
Oficialul moldovean a solicitat Statelor Unite şi ţărilor din Europa să se implice pentru a împiedica Moscova să manipuleze pe marginea alegerilor din februarie. Candu a atras atenţia că, în prezent, 11 la sută din teritoriul Moldovei este ocupat de Federaţia Rusă şi că armamentul din regiunea transnistreană reprezintă un pericol global.
În context, şeful legislativului de la Chişinău a menţionat că ţara noastră se bucură de sprijinul Washingtonului şi de o colaborare tot mai strânsă pe plan politic, economic, social şi de securitate.
Drept dovadă a întăririi relaţiilor bilaterale este rezoluţia înregistrată în Congresul SUA în care Rusia este îndemnată să-şi retragă trupele şi muniţiile de pe teritoriul recunoscut internaţional al Moldovei, să se abţină de la ameninţări economice sau de la exercitare a presiunilor asupra ţării noastre, precum să înceteze orice acţiuni care susţin mişcările separatiste.
Preşedintele Parlamentului a atras atenţia că în ultima perioadă, numeroşi membri ai Congresului american au efectuat vizite la Chişinău pentru discuţii la nivel înalt cu privire la securitatea ţării noastre. Printre ei este şi congresmanul William Hurd, care a avut o întrevedere cu liderul PDM, Vlad Plahotniuc.
Cei doi au discutat despre consolidarea relaţiilor moldo-americane, progresul reformelor din Moldova şi sprijinul oferit de Statele Unite pentru ţara noastră.
La finalul analizei, Candu a menţionat că Partidul Democrat din Moldova va continua să depună eforturi pentru a consolida relaţiile cu Washingtonul pentru ca ţara noastră să rămână o societate democratică, transparentă și liberă.
- Liderii asociaţiilor unioniste vor participa la alegerile parlamentare din 2019
- Sondaj: Patru partide acced în viitorul Parlament. PDM creşte în preferinţele electoratului
- Medicul Vadim Scarlat, bănuit într-un dosar de corupţie, acasă de sărbători
- ALEGERI PARLAMENTARE 2019: Moldovenii din străinătate mai au încă 10 zile pentru înregistrarea prealabilă