Candu: Cei care cheamă la alegeri trebuie să se gândească să pot să săvârșească acțiuni împotriva intereselor țării și a societății
”Înțelegem că e la modă să vorbim astăzi despre anticipate, despre alegeri. Dar cei care cheamă astăzi la alegeri trebuie să se gândească să pot să săvârșească acțiuni împotriva intereselor țării și a societății”. Declarația a fost făcută de către liderul PRO MOLDOVA, Andrian Candu într-o conferință de presă.
El a menționat necesitatea unui dialog între instituțiile statului ca un instrument indispensabil de depășire a crizei în care se află țara. Potrivit lui Candu, nu putem cere multe Guvernului în demisie, dar putem cere multe de la întreaga clasă politică.
”Criza va putea fi administrată în totalitate dacă vor fi instituții responsabile, oameni responsabili. Și vor fi nu lupte și dezbinări, dar consolidare și unitate, inclusiv în Parlament, între toate forțele politice, indiferent de culoare. Cum s-a găsit forța astăzi să se semneze un proiect de lege de toate fracțiunile parlamentare, cum s-a găsit înțelepciunea de ne așeza cu toți la masă și de a discuta cu prim-ministrul interimar pentru a găsi soluții, așa poate fi guvernată țara, așa poate fi administrată o criză”, a mai spus Andrian Candu după ședința Biroului permanent, la care au participat prim-ministrul în exercițiu și secretarii de stat de la Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.