Candu, la discuţii cu studenţii. Tinerii interesaţi de proiectul Prima Casă şi curioşi să afle detalii privind Arena Chişinău (VIDEO)
Tot mai mulţi tineri manifestă interes faţă de programul "Prima Casă". În cadrul unei lecţii publice cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, studenţii de la Universitatea Tehnică din Moldova, au solicitat mai multe informaţii despre acest proiect, care potrivit lor, le vor aduce multe avantaje. Şeful Legislativului le-a spus că programul este destinat inclusiv tinerilor.
"Deja săptămâna viitoare vor fi date primele credite pentru procurarea locuinţelor pentru tinerii care se vor bucura de produsul "Prima Casă", a menţionat Andrian Candu.
Studenţii au fost curioşi să afle detalii şi despre Complexul "Arena Chişinău", care va fi construit în Stăuceni: "Este realizabil sau este un pas politic înainte de alegerile parlamentare?"
"Acum se lucrează la studiul de fizabilitate. Nu e legat de electorat, nimeni nu are de gând să construiască arena până la alegerile parlamentare", a precizat preşedintele Parlamentului.
Tinerii au ţinut să vorbească şi despre problemele lor şi i-au propus preşedintelui Parlamentului ca bursele să fie egale la toate instituţiile de învăţământ superior: "Solicităm ca dumneavoastră să duceţi mai departe acest mesaj să reușim să schimbăm acest lucru."
Iar studenţii care au copii îşi doresc să primească o alocaţie socială, astfel încât să nu fie nevoiţi să abandoneze universitatea: "Foarte mulţi renunţă la universitate pentru a pleca la o muncă necalificată să facă bani".
Speakerul le-a promis studenţilor că va încerca să găsească soluţii: "Există determinare, există dedicație, există echipă care încearcă, în sfârşit, să mişte lucrurile din loc".
Cei prezenţi s-au arătat încântaţi de discuţiile purtate la întâlnire.
"Fiecare student şi-a expus părerea şi, oarecum, a primit răspunsul la ceea cei interesează", a declarat Andrian Candu.
"E bine ca studenţii să cunoască care sunt activităţile Parlamentului, care sunt politicile promovate la nivel de Guvern şi Parlament, la nivel legislativ, ce urmează în următorii ani astfel încât studenţii să-şi poată planifica viaţa", a subliniat Viorel Bostan, rector UTM.
La Universitatea Tehnică din Moldova învaţă aproximativ nouă mii de studenţi.
Actualitate
- Andrian Candu, despre TRAGEDIA din Kemerovo: Zeci de destine curmate de flăcări. Condoleanțe familiilor, rudelor, poporului rusesc
- Candu: Împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, un eveniment istoric ce trebuie tratat cu respect şi demnitate
- Arena Chişinău: Următoarele acţiuni pentru realizarea proiectului, stabilite