Caniculă în Japonia! Autorităţile au oprit toate cele 48 de reactoare nucleare din ţară
Un taifun a lovit cu putere Taiwanul şi a ucis cel puţin un om. Stihia, însoţită de vânt aprig şi ploi torenţiale, a distrus mai multe clădiri şi a smuls din rădăcini zeci de copaci. O altă ţară asiatică, Japonia se confruntă cu temperaturi toride.
Din cauza taifunului Matmo, şcolile şi oficiile din Taiwan au fost închise, în timp ce bursa şi-a suspendat activitatea. Cea mai afectată este coasta de est a ţării. O provincie cu 30.000 de locuitori a rămas fără energie electrică, iar aproximativ 2.000 de oameni dintr-o regiune montană au fost evacuaţi.
De asemenea, peste 40 de zboruri internaţionale au fost anulate. Taifunul se îndreaptă spre China, iar vântul bate în rafale de peste 150 de kilometri pe oră.
Iar Japonia se topeşte la peste 30 de grade Celsius, după sezonul ploios şi un taifun care a făcut ravagii pe arhipelag. Canicula a făcut trei morţi, iar peste 3.000 de oameni au fost spitalizaţi. Autorităţile le cer oamenilor să folosească moderat aparatele de aer condiţionat, pentru a face economie de energie electrică. Asta, în condiţiile în care toate cele 48 de reactoare nucleare din ţară au fost oprite.