Canicula le face viaţa şi mai grea bolnavilor din spitale. Ce măsuri iau medicii (VIDEO)
Canicula le complică viaţa bolnavilor internaţi în spitale. În majoritatea saloanelor nu există climatizatoare, de aceea, atmosfera este sufocantă. Greu le este şi carabinierilor, care sunt nevoiţi să stea în soare ore în şir.
În saloanele Clinicii de Cardiologie a Spitalului Municipal "Sfânta Treime", la orele amiezii, temperatura aerului creşte până la 35 de grade Сelsius. Din cauza căldurii, unii pacienţi au mai frecvent stări hipertensive sau tulburări cardiace.
"Bem câte doi-trei litri de apă. Folosim şi evantaiul, deoarece este sufocant".
"Rezist deoarece beau multă apă şi facem duş. Fac plimbări pe afară, gimnastică".
Administraţia a întreprins mai multe măsuri pentru a-i proteja pe pacienţi.
"Geamurile au fost acoperite cu folii parasolare. În acelaşi timp, medicii permit pacienţilor să folosească ventilatoarele personale. De asemenea, bolnavii sunt asiguraţi cu apă fiartă", a spus Liviu Grib, şeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului "Sfânta Treime".
"Cel mai periculos pentru cardiaci este dehidratarea. De aceea le recomandăm ca cantitatea de lichid să fie suficientă chiar de dimineaţă, cum se trezesc din somn", a declarat şeful de la Clinica de Cardiologie a Spitalului "Sfânta Treime", Liviu Grib.
Şi carabinierii suportă cu greu canicula. Pentru a rezista, ei sunt asiguraţi cu apă potabilă şi înlocuiţi, de mai multe ori pe zi.
"Fiecare militar are ploșcă la posturi, are apă. Deja după posibilitate ne dăm la umbră, ne schimbăm."
"Este puțin greu, dar trecător, totuși suntem la armată și credem că totul va fi bine."
Pentru copii însă, canicula, este un prilej de bucurie.
"Eu foarte bine mă protejez. Beau apă".
"Bem apă dacă e cald. Eu în fiecare zi beau apă. Şi tatăl meu zice - ce e de cald în ţara asta".
"Ne ţinem la umbră, dimineaţa aerisim bine încăperile, la ora 11.00 închidem ca să nu intre căldura. Ne hidratăm la timp".
Peste 200 de persoane, care suferă de boli cardiovasculare şi neurologice, au solicitat, ieri, ajutorul medicilor de la Urgenţă.
"Aceştia sunt pacienţi care au o patologie dar care în timpul caniculei se acutizează prin pierderile de lichid, şi atunci sângele sângele devine mai vâscos şi pot apărea crize cardiace, cerebrale, sau la membre", spune medicul de Institutul de Medicină Urgentă Romeo Şcerbina.
Potrivit meteorologilor, Codul Portocaliu de căldură expiră astăzi.