Tobe, chitare, trompete... Pentru unii ar fi uşor să cânte la aşa instrumente, dar nu şi când vine vorba de fete. Vă invit să le cunoaştem.

Nicolae Jălău, din Holercani, Dubăsari, a crescut mai multe generaţii de instrumentişti. Însă, niciodată nu şi-a imaginat că ar putea dirija o fanfară de fete.

“Iaca de la fetişoara asta s-a început fanfara de la Holercani. A venit şi mi-a zis: Bună ziua, da se poate să mă înscriu şi eu la fanfară? Eu zic: nicio problemă, înscrie-te", a declarat conducătorul fanfarei, Nicolae Jălău.

În scurt timp, Nicolae Jălău şi-a dat seama că va trebui să-şi ia inima în dinţi şi să conducă o întreagă fanfară de fete.

“Peste vre-o două zile au venit alte două-trei fete, pe urmă a auzit toată şcoala. Au venit 64 de fete”, a spus conducătorul fanfarei.

Din 64 au fost alese 19, cele mai talentate, cele care nu s-au speriat de greutăţi.

“Când am venit în această fanfară nu ştiam nicio notă”, a spus Olga Rotari.

“ În acest instrument este foarte greu să sufli, e foarte greu să cânţi, mai ales notele de sus”, a menţionat Valeriu Sandu.

“Chiar şi aceleaşi buzişoare care se înroşesc, se umflă”, a precizat maiestrul de concert al orchestrei de fanfară, Oleg Bejan.

“Buzele s-au umflat şi nu mă simţeam bine. S-au umflat şi mă dureau”, a menţionat Aina Dogotari.

 “Mă străduiam să pot cânta, să arăt că şi eu pot cânta şi vedeţi, cânt şi eu”, a spus Olga Rotari.

Tromboanele, baritoanele şi tubele au fost alese de către cele mai curajoase fete.

“Cântăreşte aproximativ 3-4 kg. Desigur, dacă cântăm în picioare este greu. Am avut de ales instrumental. În ziua ceea mai venise o fată şi era mai micuţă decât mine şi atunci m-am gândit: eu sunt mai mare, o să-mi i-au instrumentul mai mare”, a menţionat Elena Porubin.

Pe lângă talent şi voinţă, fetele trebuie să dea dovadă de punctualitate şi disciplină.

Mai ales că repetiţiile încep la ora 7 dimineaţa.

“Primele zile da, m-a pus pe gânduri, mi-era greu să mă ridic din pat, dar pe urmă m-am deprins”, a spus Aleona Cârnaţ.

“Fata-i fată, nu sunt ca băieţii. Cu fetele trebuie să fii foarte atent, dacă-i spui un cuvânt ele tare se supără. Mi-s dragi, foarte mult”, a menţionat Nicolae Jălău.

 “Suntem mândre când ne ducem undeva. Ne simţim ca nişte vedete”, a declarat Olga Rotari.

“Acele diplome pe care le vedem aici în sala de repetiţii este meritul lor, asta-i muncă foarte mare”,a menţionat maiestrul de concert al orchestrei de fanfară, Oleg Bejan.

Apreciate şi aşteptate. Doar că munca lor este îngreunată de condiţiile care sunt departe de necesarul de care au nevoie.

“Jumătate din instrumente le-am primit în 2009, dar celelalte au peste 40 de ani”, a precizat Nicolae Jălău.

 “Am fi dorit noi nişte pupitre noi, am fi dorit poate şi o formă ca să fie unică, dar, din păcate, cu ce avem, cu aceea şi ieşim din situaţie. Dar, mai ştii, poate de pe undeva sare vreun iepure, am fi foarte bucuroşi”, a declarat Oleg Bejan.

Iar la şcoala internat din satul Tabăra, mai multe fete sunt îndrăgostite de ritmurile tobelor africane.

“Am încercat şi noi să punem nişte ritmuri, dar de a noastre, n-am copiat de la africani. Cred că ne-a reuşit”, a spus conducătorul artistic al ansamblului „ Concordia”, Alexandru Reva.

“Mi-a plăcut foarte mult cum sună. Când bat la tobă sunt foarte activă, acest sunet îmi dă dispoziţie. Aceasta este adrelalina noastră”, a menţionat Natalia Patracova.

“Mă trezeşte, îmi ridică dispoziţia, chiar dacă vin supărată sau enervată de la şcoală”, a spus Anastasia Dumbravă.

Acum doi ani, tobele le-au fost donate de statul austric.

“Dacă nu le plăcea lor, avea să fie foarte greu, dar ele sunt cu iniţiativa. Le place, aşa că e foarte uşor”, a declarat Alexandru Reva.

Iar faptul că o tobă cântăreşte peste 10 kilograme nu le-a speriat.

“E foarte grea. De obicei cântăm pe scaune, fiindcă puţin este grea, dar când trebuie o punem la gât. La început ne dureau oasele, dar acum nu, ne-am deprins şi batem liber”, a menţionat Natalia Patracova.

Sunt de nelipsit la festivalurile naţionale. Au cântat chiar şi la un meci de fotbal.

“Erau foarte impresionaţi, poate prima dată au văzut. Ne rugau să mai cântăm. Noi deacuma eram obosite, dar ei ne ziceau să mai cântăm şi am făcut pe placul oamenilor”, a spus Marina Cibotari.

Iar chitarele plâng în mâinile acestor fete din Doroţcaia. Seară de seară, se adună la casa de cultură din sat pentru a se pregăti de concerte. În ultimul timp, sunt tot mai solicitate.

“Toţi se miră, cum aşa o fată şi cântă la chitară solo. Pentru ei a fost ceva: Uau-u-u! Nu s-au aşteptat la aşa ceva”, a menţionat Maria Policinschi.

“Totul s-a primit aşa, pe neaşteptate, măcar că întâmplător nimic nu se întâmplă. Cred că aşa a trebuit să fie, fiindcă e foarte greu să organizezi un grup de fete, e foarte greu, nu ştiu, parcă dumnezeu le-a strâns. Sunt talentate toate, una ca una, sunt bravo”, a declarat conducătorul formaţiei „ Suflet deschis”, Ion Nicolaev.

“Aici am început să studiez chitara mai intens. Încep s-o ascult mai profund, să ascult în piese basul, să studiez mai intens şi caut şi pe internet note, să învăţ şi singură, nu doar aici. Sună interesant şi pare frumos. O fată cu chitară, trezeşte interesul pentru fiecare”, a spus Irina Hohlov.

“Multe fete aleg alte ocupaţii, să meargă la discotecă, la întâlnire, mai ştiu eu unde. Dar noi venim şi facem muzică, pentru că ne face o mare plăcere, dar noi, reuşim şi la întâlnire”, a declarat Diana Ivanov. 

“Am şi formaţie de băieţi, dar n-am ajuns cu dânşii la aşa nivel. Fetele sunt invitate. Cântă bine, sunt frumoase, sunt bune la suflet. Mă ascultă. Sigur că sunt mândru de ele. Cu aşa fete nu poţi să nu fii mândru”, a spus conducătorul formaţiei „ Suflet deschis”, Ion Nicolaev.