Cântăreața americană Aretha Franklin a încetat din viață. Diva muzicii avea 76 de ani
Cântăreața americană Aretha Franklin a încetat din viață la vârsta de 76 de ani, anunță presa internațională.
Aretha Franklin, diagnosticată cu cancer în 2010, a avut cea mai recentă apariţie publică în noiembrie 2017, în beneficiul fundaţiei lui Elton John pentru lupta împotriva SIDA.
Artista a susţinut ultimul concert la Philadelphia (pe coasta de est) în august 2017. ''A fost un spectacol uimitor având în vedere faptul că Aretha se lupta deja cu epuizarea şi deshidratarea'', a spus Roger Friedman pe site-ul său.
În decursul prolificei sale cariere, cântăreaţa a obţinut 18 premii Grammy.
Cele mai cunoscute hituri ale vedetei sunt ''(You Make Me Feel Like) A Natural Woman'', ''Day Dreaming'', ''Jump to It'', ''Freeway of Love'' sau ''A Rose Is Still A Rose''.
În 2005, a primit din partea preşedintelui George W. Bush, Medalia pentru Libertate, cea mai înaltă distincţie americană acordată civililor.
În ianuarie 2009, a cântat în cadrul ceremoniei de învestitură a preşedintelui Barack Obama, primul preşedinte de culoare din istoria Statelor Unite, scrie antena3.ro