Cântăreaţa americană Kylie Rae Harris a murit la vârsta de 30 de ani
Cântăreaţa de muzică country americană Kylie Rae Harris a murit la vârsta de 30 de ani, într-un accident de maşină produs în noaptea de miercuri spre joi, în New Mexico, potrivit Associated Press, scrie mediafax.ro.
Informaţia a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al artistei.
Kylie Rae Harris a decedat în urma unui accident în care au fost implicate trei maşini.
Artista originară din Texas era în drum spre localitatea Taos, din New Mexico, unde urma să cânte la un festival.
Mamă singură, Harris şi-a lansat albumul care îi poartă numele în luna martie a acestui an, bucurându-se de un mare succes.
În ultimul său mesaj publicat pe reţelele de social media, Harris a scris că aproape a rămas fără combustibil şi că se afla la 60 de kilometri de cea mai apropiată staţie de alimentare.
Poliţia locală a indicat consumul de alcool ca posibilă cauză a accidentului, dar nu a oferit alte detalii.