Cântărețul John Newman confirmă zvonurile: Am o tumoare pe creier
Cântărețul britanic John Newman a confirmat zvonurile potrivit cărora tumoarea pe creier a recidivat, însă artistul în vârstă de 26 de ani și-a asigurat fanii că problema de sănătate cu care se confruntă nu-i va afecta cariera muzicală, scrie digi24.ro
Starul nu a făcut publice detalii despre tratamentul pe care îl urmează, însă a scrie într-o postare pe pagina de Facebook că se consideră făcând parte "dintre cei norocoși”.
"Ştiam că se va afla la un moment dat şi cred că e bine că s-a întâmplat. Am fost monitorizat constant din momentul în care am suferit o intervenție de îndepărtare a tumorii. A existat întotdeauna șansa ca boala să recidiveze și este trist, dar sunt pregătit să lupt când va sosi timpul, cândva anul viitor. Personalul medical a fost extraordinar și știu că sunt pe mâini bune. Nimic nu mă va împiedica vreodată să fac ce îmi place cel mai mult, nimic nu mă va împiedica să fac muzică. Oamenii nu ar trebui să-şi facă griji pentru mine, prognosticul este bun şi sunt atât de mulţi oameni în situaţii mult mai grave. Sper ca acest lucru să contribuie la gradul de conştientizare a acestei boli şi să-i încurajeze pe oameni să se trateze cât mai devreme cu putinţă. Eu sunt unul dintre norocoşi!” a scris artistul.
Artistul în vârstă de 26 de ani a fost diagnosticat pentru prima dată cu o tumoare benignă pe creier în 2012, după ce vederea începuse să-i fie afectată. El a fost supus atunci unei intervenţii chirurgicale pentru extirparea tumorii.
John Newman este cântăreţ, compozitor şi producător și a devenit celebru în întreaga lume cu hit-ul "Love Me Again“.
- Trucurile magice nu-l mai pot ajuta. Un cunoscut magician, diagnosticat cu o boală incurabilă
- Roboţeii sar în ajutor! Savanţii au decis să lupte altfel cu celulele de cancer
- O poloneză în moarte cerebrală a dat naştere unui copil perfect sănătos
- Operație extrem de complicată la Chișinău. O fetiță cu tumoare pe creier, salvată de la moarte
- Medicii din Moldova FAC MINUNI! Au salvat de la moarte o fetiţă de numai OPT LUNI, bolnavă de cancer
- Descoperire de proporţii legată de cancer: Timp de 60 de ani am crezut asta