Cantină renovată la liceul M. Eminescu din Strășeni. Pavel Filip: Prin acest proiect am îmbinat două priorități majore: educația și infrastructura
Elevii Liceului Mihai Eminescu din Străşeni iau masa de astăzi în condiţii mai bune. Cantina instituţiei a fost renovată capital, dotată cu mobilier modern, chiuvete, dar şi uscătoare de mâini.
Instituţia nu a fost reparată de zeci de ani, iar condiţiile erau deplorabile.
"Este foarte bine aici. Este foarte gustoasă şi mâncarea, mâncăm mămăligă cu peşte".
"Avem acolo la intrare unde să ne spălăm mânuţele. Ne place aici".
Mulţumiţi sunt şi părinţii.
"Copiilor le place acum mai mult şi mâncarea, şi tot, iar noi părinţii suntem liniştiţi pentru sănătatea lor. Condiţiile sunt foarte bune, iar copiii au un meniu variat, cu produse multe fructe şi legume".
"Reparaţia cantinei s-a făcut în perioada de vară, cât copiii au fost în vacanţă şi a costat în jur de 270 de mii de lei. S-a reparat capital totul, pereţii, podeaua, tavanul şi tot ce ţine de sala de mese şi alimentaţia copiilor", a afirmat directorul Liceului Mihai Eminescu, Străşeni, Tatiana Troian.
În liceul Mihai Eminescu din Străşeni, din aprilie curent este pilotat şi programul de alimentaţie în şcoli şi grădiniţe cu produse livrate de către un singur agent economic. Asta după ce, mai mulţi părinţi s-au arătat nemulţumiţi de cum erau hrăniţi copiii lor.
La evenimentul de astăzi a venit şi fostul premier Pavel Filip, care este iniţiatorul acestui proiect şi pe care-l consideră unul de suflet.
"Eu mă mândresc cu acest proiect şi sper să fie extins în toată ţara. Pentru că este unul care vine să ofere confort, pe de o parte: şefilor de instituţie, care trebuie să se ocupe de educaţie, nu de organizarea alimentaţiei, iar pe de altă parte au fost create condiţii bune de muncă pentru cei care muncesc la bucătărie", a comunicat preşedintele PDM, Pavel Filip.
Compania care a câştigat licitaţia pentru a livra produse în şcoli şi grădiniţe este una din Lituania. Tot astăzi, aceştia au lansat şi sistemul electronic de achitare a alimentelor, pentru elevii din clasele gimnaziale şi liceale, care nu beneficiază de masă gratuită. Aceştia vor primi câte o brăţară cu care vor putea achita mâncarea la cantină, fără ca să aibă bani cu ei.
"Gata, am plătit. Înainte de a implementa acest sistem, noi am făcut o analiză. Ca să plătească cu bani, un copil are nevoie de vreo 40 de secunde, dar aici, două secunde şi ai achitat. Mai mult de atât, prin acest sistem, părinţii pot stabili câţi bani are voie copilul să cheltuie într-o singură zi, să-i impună limite", a menţionat reprezentantul companiei din Lituania, Irmantas Norkus.
În total, la liceul Mihai Eminescu din Străşeni învaţă peste o mie de elevi. În raionul Străşeni sunt 26 de licee şi 41 de grădiniţe.