CAPCANE PERICULOASE! ADEVĂRUL despre suplimentele alimentare comercializate în Moldova
Atenţie la suplimentele alimentare comercializate în locuri neautorizate şi pe Internet. Medicii avertizează că acestea ar putea pune în pericol sănătatea. Mai mult, potrivit Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, multe dintre aceste preparate sunt de contrabandă.
Olesea a cumpărat un supliment alimentar de pe Internet. Vânzătorul a asigurat-o că pilulele o vor face suplă şi îi vor fortifica imunitatea. Dar în loc să slăbească, femeia s-a îmbolnăvit.
"Nu-mi simţeam mâinile şi picioarele. Ajunsesem la stări de suicid, se întâmpla ceva grav cu mine", povesteşte femeia.
Am fost curioşi să aflăm ce ne vor spune cei care i-au vândut femeii preparatul.
"Pot să administrez acest preparat fără să-mi fie frică? – Nici un fel de efecte adverse nu vor fi, este un produs natural. Aveţi o firmă unde să vin să văd aceste preparate? - Curierul o să vi le aducă", ne-a asigurat comerciantul.
De la Centrul Naţional de Sănătate Publică am aflat că preparatul nu este autorizat pentru comercializare.
"Nu se cunoaşte ce conţine în componenţă şi care este reacţia lui asupra organismului. Este un pericol foarte mare", a declarat medicul igienist din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică, Stela Bradu.
În această capcană a căzut şi acest bărbat, care a cumpărat de pe internet suplimente alimentare pentru îmbunătăţirea potenţei, în valoare de 28.000 de lei.
"M-a intrigat faptul, cu reclama. Cine nu vrea să fie la 60 de ani, să fie de 25", a spus bărbatul.
Însă, nu a simţit efectele promise.
"A început să-mi fie rău. Greaţă. Ameţeli. Cu mâna proprie am făcut-o", recunoaşte victima.
Bărbatul a făcut o plângere la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului.
"În capsulele celea care erau acolo, era pur şi simplu lucernă uscată. În majoritatea cazurilor, aceste suplimente sunt realizate la negru. Vin prin contrabandă", a spus şeful adjunct de direcţie din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorului, Veaceslav Ciuhri.
Pentru comercializarea preparatelor care dăunează sănătăţii legea prevede amenzi de până la 10.000 de lei. De cele mai multe ori, sancţiunile sunt însă greu de aplicat, deoarece reclamantul nu poate dovedi identitatea furnizorului.