Capitala mexicană s-a transformat în oraşul zâmbetelor şi al distracţiei (VIDEO)
Capitala mexicană s-a transformat, în aceste zile, în oraşul zâmbetelor şi al distracţiei. Sute de clovni de pe ambele continente americane s-au reunit pentru a participa la cea de-a 18-a convenţie a clovnilor, cunoscută şi sub numele de "Festivalul Râsului".
Evenimentul adună anual sute de clovni din ţări precum Peru, Nicaragua, Costa Rica şi Statele Unite ale Americii. Artiştii vin aici pentru a-şi etala talentele şi abilitatăţile, dar şi pentru a face schimb de experienţă.
"Am venit aici pentru a celebra cea de-a 18-a convenţie a clovnilor. Suntem aici cel puţin 500 de clovni din 12 ţări. Vorbim despre secretele meseriei noastre şi facem schimb de experienţă".
În timpul Convenţiei, clovnii au participat la seminarii, la care au învăţat cum să capteze atenţia micilor spectatori.
"Noi ştergem hotarele dintre ţări. Întotdeauna suntem bucuroşi când vedem că spectacolele noastre aduc zâmbete pe faţa micuţilor".
"Facem seminarii la care învăţăm să ne face meseria cât mai bine. Din fericie, noi, clovnii, avem întotdeauna de lucru şi nu avem de suferit. Sfârşitul meseriei noastre va fi atunci când nu vor mai fi copii pe acest pământ".
Clovnii sunt o parte importantă a culturii mexicane. Potrivit Asociaţiei Clovnilor din America Latină, în Mexic activează peste 10 mii de astfel de artişti.