Capitala modei s-a mutat peste ocean. Ţinutele pentru femeile fatale au uimit publicul
Capitala modei s-a mutat la New York. Designeri din toată lumea îşi prezintă cele mai noi colecţii în metropola americană. Printre marile case de modă care au uimit deja cu ţinutele realizate sunt Marchesa, Michael Kors şi Oscar de la Renta.
Marchesa a creat ţinute pentru femeia fatală. La prezentarea casei de modă podiumul a fost plin de maci. Ţinutele au fost dominate de aceste flori roşii, iar designerii brandului au mărturisit că s-au inspirat din perioada decadentă a anilor '20. Nuanţele dominante au fost roșu, gri și negru. Florile de mac din organza au fost aplicate pe fuste, rochii și pe bluze.
Colecţia Michael Kors a fascinat prin eleganţă. Casa de modă a adus o doză de prospeţime la New York. Modelele au defilat în cămăşi stil business, asortate cu pantaloni trei sferturi şi fuste cu imprimeuri. De asemenea, au fost prezentate mai multe rochii înflorate, aducând un aer de rafinament.
Casa Oscar de la Renta a prezentat prima sa colecţie după moartea celebrului designer. Cel care a preluat cârma brandului, creatorul Peter Copping a scos pe podium o colecție foarte elegantă. Rochiile și costumele cu fustă le-au dat modelelor un aer luxos. Paleta coloristică a cuprins nuanțe de albastru, violet, roșu și verde.
- Săptămâna Modei s-a mutat la Milano şi a debutat cu prezentarea casei de modă Gucci
- Săptămâna Modei de la New York: Pe podium au urcat modele în ţinute semnate de casa "Marchesa" şi de designerul Michael Kors
- La New York a fost prezentată o colecţie de nuntă destinată mariajelor dintre persoanele de acelaşi sex